Monografia Bozieșului


Satul  Bozies  are o  istorie  seculara  , fiind  mentionat  pentru prima data  intr un document al Parohiei Romano-Catolice datat  pe la 1332  , cand se pare ca  aceasta isi construia  biserica .  Numele  satului  Buzyas , Borzas, sau cum il gasim la 1678 ,Magyar Borzas   face referire  la populatia maghiara   si respectiv la  arbustii  de  soc  ce  cresteau   din abundenta  in aceste locuri.

Domeniul  Boziesului,  a fost  donat  la 1383 ,  de Regina Maria  ,  lui  Bethlen Janos ,  iar  pe  la  1435   fiii  acestuia  au  impartit  mosia  in  3  parti  :Miklos si  Gergely  au  luat  curia  si iazul  , iar  restul  mosiei  a  ramas   lui   Antal.

Pe  la  inceputul  secolului  XVII,  documentele   mentioneaza   prezenta  romanilor  pe  teritoriul  satului   cu  numele  de  iobagi  sau   valahi,  asa  cum reiese din  recensamantul  populatiei    de  la  1700  cand  aveam  si  31  iobagi  .

Numarul    populatiei    creste,  astfel  ca  la  1857 ,  ajunge  la  265   de  persoane  , ce locuiau  in  113   case  de  lemn  ,acoperite  cu  paie  ,  din  care  11  erau  romano-catolici,  6  armeni  catolici  220  de  reformati  si  28  evrei.

La  1886   avem  138   de  case  , 250  maghiari  reformati, 450 greco-catolici , 12  evrei,  si 4  romano-catolici ,  populatia  ajunge  la  1891  la  674  locuitori,   din care  386  greco-catolici, 264  reformati,  8  evrei,  5 romano-catolici   si  1  de  alta  religie.

Locuitorii  se  ocupau  cu   agricultura  si  cresterea  vitelor  ce  se  realiza  pe  o  suprafata de  2.302 iugare  de  pamant .Satul  avea  2  izvoare   de  apa  ce  nu  au   secat  niciodata , Szent  Gerlicze ,, Sfantul  Porumbel,, si  Jokut  ,,Fantana cea buna ,,  de  unde  se  aprovizionau   oamenii.

Prima  scoala  a  fost  infiintata   la 1614   cu  numele  de  Scoala Evanghelica  Reformata ,dar  a  avut  o  activitate destul  de  scurta,  la  1884  s-a  infiintat  Scoala  de  Stat  avand  mentionat  ca   dascal  pe   Dobai  Janos.

Biserica   Romano-Catolica  a  fost  construita  intre  1332-  1337   ,   in urma  Reformei  Bisericii Catolice  a  devenit  si  ea  Reformata ,  in  partea  vestica  a  fost  atasata  o  cladire  ce  va  adaposti  cele    3  clopote  .In  curtea  bisericii  alaturi  de  casa  parohiala  a  fost  ridicata si  casa invatatorului .

Bibliografia : Comitatul Solnok -Dabaca (Multumiri  d-nei  invatatoare, Eva Lukacs  pentru  traducerea textului  din limba  maghiara)

Comitatul Solnoc-Dăbâca

Comitatul Solnoc-Dăbâca
(Szolnok-Doboka)
Stema comitatului Comitatul Solnoc-Dăbâca (Szolnok-Doboka) Comitatul Solnoc-Dăbâca (Szolnok-Doboka)
stemă amplasare
Reședință Dej
Populație (1910) 251.936 loc.
Naționalități • români – 189.443 (75,19%)
• maghiari – 52.181 (20,71%)
• germani – 6.902 (2,73%)
Suprafață 4.786 km²
Densitatea populației 52.6 loc./km²
În prezent se află în România
Szolnok-Doboka county map.jpg

Comitatul Solnoc-Dăbâca, cunoscut și ca Varmeghia Solnoc-Dăbâca (înmaghiară Szolnok-Doboka vármegye, în germană Komitat Szolnok-Doboka), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920. Capitala comitatului a fost orașul Dej.

Geografie

Comitatul Solnoc-Dăbâca se învecina la vest cu Comitatul Sălaj (Szilágy), la nord-vest cu Comitatul Sătmar (Szatmár), la nord-est cu Comitatul Maramureș(Máramaros), la est cu Comitatul Bistrița-Năsăud (Beszterce-Naszód) și la sud cu Comitatul Cluj (Kolozs). Râul Someș (Szamos) curge pe teritoriul comitatului. Suprafața comitatului în 1910 era de 4.786 km², incluzând suprafețele de apă.

Istorie

Comitatul Solnoc-Dăbâca a fost înființat în anul 1876, când structura administrativă a Transilvaniei a fost schimbată. El a fost format prin unireavechiului comitat Solnocul Interior (Belső-Szolnok) cu partea apuseană aComitatului Dăbâca (83 de sate), 48 de localități din Chioar, comunele Uioara, Șieu, Sic și orașul Gherla.[1][2].

În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatul, alături de întreaga Transilvanie istorică, a devenit parte a României. După primul război mondial are loc reorganizarea administrativă a zonei, comitatul Solnoc-Dăbâca devenind județ cu același nume și fiind format din 8 plase, 4 secretariate comunale, 82 secretariate cercuale, 312 comune rurale, 2 comune urbane, cu reședința tot în orașul Dej. La solicitarea subprefectului noului județ, denumirea noului județ Solnoc-Dăbâca va fi modificată în județul Someș, prin Decretul Regal nr. 2465/1925.

În perioada 1940-1944, această regiune a fost ocupată de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena. Teritoriul Comitatului Solnoc-Dăbâca este actualmente împărțit între județele Cluj (centrul și sudul, cu orașul Dej), Maramureș (nordul), Bistrița-Năsăud (estul) și Sălaj(vestul).

Demografie

În 1910, populația comitatului era de 251.936 locuitori, dintre care:

  • Români — 189.443 (75,19%)
  • Maghiari — 52.181 (20,71%)
  • Germani — 6.902 (2,73%)

Subdiviziuni

La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului Solnoc-Dăbâca erau următoarele:

Districte (járás)
District Capitală
Bethlen Bethlen — Beclean
Csákigorbó Csákigorbó — Gârbou
Dés Dés — Dej
Kápolnokmonostor Kápolnokmonostor — Copalnic-Mănăștur
Kékes Kékes — Chiochiș
Magyarlápos Magyarlápos — Târgu Lăpuș
Nagyilonda Nagyilonda — Ileanda
Szamosújvár Szamosújvár — Gherla
Districte urbane (rendezett tanácsú város)
Dés — Dej
Szamosújvár — Gherla